Am citit pe undeva că trebuie să pomeneşti, în discuţiile cu o persoană, nu contează despre ce e vorba, prenumele acesteia. Stiti de ce? Pentru că prenumele este cel mai drag cuvânt pe care oamenii doresc să-l audă, cât mai des, este un fel de mângâiere pe creştetul unei pisici care toarce, toarce şi îşi ridică şi coada atunci când cobori palma pe gât şi apoi pe spate...
Oare câţi oameni au un prenume în actul de identitate, dar de fapt ei sunt strigaţi altfel, cel puţin atunci când vine vorba de rude, nu?
De când eram mic, mi-am întrebat părinţii de ce îmi spun Doru, în loc de Dorin, aşa cum eram strigat la catalog ... Răspunsul a venit mereu acelaşi: tata, când era holtei, se prezenta fetelor Doru, deşi nu îl chema aşa, chipurile ca fetelor să le fie dor de el. Mama nu prea a fost de acord, dar până la urmă au ales să mă numeacă Dorin, dar şi Gabriel, după naş. Buuun ... Nimic deosebit, până acum ...
Dilema mea a rămas, chiar şi acum, cum să mă prezint? Doru, aşa cum mă obişnuisem să fiu chemat, sau Dorin, cum cred că este normal şi firesc? Nu e o dilemă aşa mare, spun ce imi vine pe limbă ... Problema este însă alta. Felul în care eşti perceput, cel puţin în primă fază, ţine un pic şi de nume! Unii spun chiar că îţi poate netezi drumul spre succes în viaţă ... Aşa o fi ?!?
Ştiţi cum mă simt câteodată? Mă simt de parcă aş avea două capete în loc de unu! Ok, faptul că sunt născut în zodia gemenilor e un argument posibil, dar totuşi ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu